Buna dimineata

black-and-white-picture-of-a-white-dove2.jpg

Buna dimineata.Cobori greoi din pat si te uiti in oglinda fara sa vrei,timp de cateva secunde.Mai mult nu ai cum pentru ca trebuie sa pregatesti pachetul celei mici pentru scoala si sa pui repede de o cafea ca sa te simti pregatita pentru o noua zi.Si pret de cateva secunde esti tu cu oglinda asta pe care trebuie sa nu uiti sa o stergi mai tarziu de amprente micute.Si ai asa un moment in care te dedublezi si nu te mai recunosti.Unde a disparut fata aceea dezinvolta,care avea libertatea sa faca ce vrea,cand vrea,care nu avea povara de adult responsabil?Parca a fost doar o poveste.Nu iti mai apartii de mult timp si nu iti mai traiesti povestea ta.Ci a lor.A celei ce urmeaza sa plece la scoala luand cu ea mangaierea si o parte din dragostea ta.A celei ce mai leneveste un pic in pat pana sa se trezeasca morocanoasa refuzand micul dejun, ca sa mai nascoceasca un nou truc de magie.A celui mai firav dintre ei care isi cere de urgenta biberonul cu lapte si piesele lego.Si INCEPE.Cobori treptele cu entuziasmul unui elev chiulangiu care merge la examen.Incerci sa accepti realitatea si sa te integrezi in peisajul bucatariei si al toamnei ploioase de dincolo de fereastra,insa acum ai vrea doar sa fii aruncata de o mana uriasa pe o campie insorita si lasata acolo,in iarba,sa mirosi pamantul si buruienile si sa iti arda soarele chipul in timp ce tu doar stai,asa,intinsa,fara sa faci nimic,fara sa vrea nimeni nimic de la tine.Iti amintesti cum erau serile de vara pe la 19 ani si cum te bucurai parca altfel de toate.Si atatia oameni au plecat si altii au venit si totul se invarte repede repede…ca rufele in masina de spalat la programul de centrifugare.Le scoti si mai bagi inca un maldar de rufe murdare.Vor iesi impecabile,ca un zbor alb de porumbei.Ti-ar placea sa fii porumbel,cu siguranta.Dar esti mama si faci curse rapide intre bucatarie,living,dormitoare si baie.Sa le fie bine si azi,sa fie curati si hraniti si sa invete ceva nou neaparat si sa se bucure bineinteles,sa se joace si sa faca galagie si sa nu le lipseasca nimic.Sa le fie bine,ca tu cu asta te hranesti acum.Ei au cerut neapărat o mama tanara si frumoasa si nu te iarta daca te neglijezi asa ca si astazi mirosi frumos si esti aranjata si nici nu mai stii daca o faci pentru tine sau pentru ei.Important e ca vin sa te imbratiseze cand simti ca e prea greu.Au un radar al lor.Oricum nu ai cum sa renunti si nici nu castigi mare lucru in toata povestea asta,nu?Dar nu vrei sa castigi ceva anume,decat vrei sa o recastigi pe fata aceea care inca nu pierduse atat de multe,care inca avea timp si care nu era niciodata obosita.Fata aceea pe care nu o durea decat cate un asfintit de soare sau cate o iubire pierduta si care zambea nu doar pe jumatate.Care isi musca buzele de emotie,nu de neputinta si de griji.Eheee,fata aia era speciala,visa tare des si frumos,cu ochii deschisi si era frumoasa si iubita.Cam egoista,ce-i drept.Ai zile de-astea in care o vrei inapoi pe fata aia.Insa de cele mai multe ori o lasi acolo unde a ramas,in amintirile cu porumbei si te bucuri de diminetile in compania celor trei suflete nascute din tine.Si totusi mai vrei ceva si poate ca nu e mult.Ca din cand in cand sa iti spuna cineva,oricine: „Continua asa,faci o treaba buna!”Si de ce nu,sa adauge :” Nu ai pierdut fericirea.Este chiar aici.”

Un gând despre “Buna dimineata

Lasă un comentariu