Aripi să zboare

tumblr_ni28fe1mat1u5odkco1_1280Am ciudatul obicei să duc gunoiul la 12 noaptea. Din motive lesne de înțeles (nu îl las peste noapte ca să nu miroasă și să nu atragă gândaci de bucătărie de pe la vecinii mei.) Și cum duceam eu sacul așa, determinată, trecând pe palier aud niște urlete înfiorătoare venind dinspre ușa vecinei mele. Nu era o ceartă conjugală ci una mamă singură- adolescentă rebelă. Partea funny e că se certau în engleză deși mama e unguroaică și fiica româncă și știu amândouă perfect limba română. Asta mică urla din toți rărunchii „Get off my phone, get off my phone” iar maică-sa se străduia să nu urle dar o înjura printre dinți. Instant mi s-a făcut pielea de galinacee. Zic „ Doamne, oare așa o să ajung și eu cu fetele mele?” M-a speriat gândul și am început să le întorc pe toate părțile, cum să faci să nu ajungi ca propriul tău copil să te urască, fie chiar și pentru o perioadă și cum să îl faci să înțeleagă ce e bine pentru el și că de fapt tu nu îi vrei decât binele. Treaba stă așa: femeia asta s-a chinuit cu fata ei, a dat-o la școli private, a investit în creșterea și educația ei, i-a oferit tot ce putea ea mai bun și totuși ceva a lipsit. Ce anume? Lipsa de comunicare? Lipsa figurii paterne? Sau este doar perioada asta dificilă a adolescenței? Oare lucrurile revin la normal între mamă și fiică după ce trece furtuna hormonală? Sau pur și simplu sunt legături care se rup pentru tot restul vieții? Ne purtăm dur cu ei în perioada asta sau suntem îngăduitori? Le explicăm frumos chiar dacă și de o mie de ori sau îi punem la punct și aplicăm restricții și pedepse? Ești prietenul copilului tău sau un exemplu de urmat? Riști să îl transformi în dușman sau riști să o ia pe drumuri greșite? Ceea ce m-a făcut să mă zbârlesc au fost ura și durerea din vocea fetei. Revoltă aprigă amestecată cu suferință, neputință și strigătul disperat de a fi înțeleasă, de a nu fi controlată, de a fi lăsată liberă, de a se avea încredere în ea. Să spunem că greșește. Nu învață. Pleacă de acasă. Rămâne gravidă. Fumează sau bea. Înjură. Are o relație cu cineva nepotrivit. Renunță la studii. Se tatuează. Dacă nu ai educat-o până la o vârstă, în adolescență deja e prea târziu. Așa că asumă-ți, iar acum las-o să facă propriile alegeri. Dacă interzici, apare revolta, înstrăinarea, agravezi ceea ce ar trebui să domolești. Stabilește niște reguli și limite de bun simț dar las-o să greșească, să discearnă binele de rău, nu să se întrebe tot restul vieții care este diferența pentru că tu ai ferit-o de rău. Propriile experiențe, bune sau greșite, ne clădesc personalitatea și ne fac oameni. Sindromul „ Rapunzel” îl numesc eu. Ține copilul într-un turn, sus de tot, departe de lumea cu bune și rele, oferă-i tot ceea ce e mai bun, refuză-i gustul fructului oprit și cu prima ocazie va evada, își va tăia cosițele și în cel mai bun caz te va mai căuta ca sa te anunțe că vei avea un nepoțel. Pune o bază solidă de afecțiune și propriu exemplu, presară cu niscai principii morale și cu îndemn la învățătură și dă-i aripi să zboare. Puiul bine crescut se va întoarce la cuib să își revadă mama. Dacă stai cu picioarele pe aripile lui, va striga la tine: „ Get off my wings, get off my wings!”

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s