Gradinita fara saltele,scoala fara paznic si tara de capete plecate

istockphoto_10176735-in-the-classroom

In curand va incepe un nou an scolar.Motiv de bucurie.Sau nu?Sa fii parinte a ajuns un lux.

Am pierdut contactul de ceva vreme cu sistemul din invatamantul prescolar.Fetele mele acum sunt la scoala insa cel mic urmeaza sa inceapa gradinita,la program scurt,slava cerului,altfel trebuia sa ma duc in prima zi de gradi cu salteaua in spinare.Cum care saltea?Cea pe care ar urma sa doarma copilul meu pentru ca acum e la moda ca gradinita sa nu mai asigure copiilor nici macar saltelele de dormit.Cand am citit de treaba asta pe grupurile de mamici nici nu am stiut ce reactie sa am mai intai,de stupoare,de dezgust sau de compasiune fata de mamicile respective…Adica sunt nevoite bietele femei sa cumpere saltea pentru ca altfel nu pupa copilul gradinita.Si pe parcurs cine stie ce pretentii mai apar.Am auzit si de cumparat perdele si covoare…si chiar mobilier.Pai asa mai bine il dai la particular,cam tot acolo ajungi pana la urma cand tragi linie.Intr-o tara amarata,copiii ne raman de izbeliste.Parintii nu au cum sa stea cu ei ca trebuie sa munceasca,bunicii daca mai exista ori sunt prea bolnavi ori nu sunt disponibili din varii motive,bonele sunt periculoase sau scumpe,dam copilul la cresa,la gradi,la after-school,la internat,oriunde numai sa nu ramana singur si sa aiba cine avea grija de el.Si suntem dispusi sa platim pentru asta din ce in ce mai mult si sa petrecem din ce in ce mai putin timp cu ei ca sa ne putem permite sa ii tinem la cresa,gradi,scoala,etc.Dar asta e alta discutie.Sa revenim la sirul nostru de mame cu saltelutele in spate in prima zi de gradi.Ce e trist e ca multor parinti a ajuns sa li se para normal sa li se ceara bani pentru diverse.Pana la urma repetitia e mama…normalitatii.Azi ghivece cu flori,maine o perdea,poimaine un proiector,hai sa punem si de un covor si de o tabla noua,hai,care parinte are posibilitatea sa achizitioneze si un xerox sau o imprimanta? Vi se pare ciudat sa cumpere parintii banci? Pai nu mai e ciudat.Sau bani de zugraveala.Nu,nu inventez,sunt cereri reale.La gradi deja e LEGE sa aduci consumabilele adica hartie igienica,prosoape de hartie,sapun lichid,servetele umede.Cum sa te razvratesti impotriva la asa ceva? Doar copilul tau LE CONSUMA,ce ai,esti nesimtit? Si tu ca parinte inghiti galusca si stai in banca ta daca vrei sa faci parte din turma.Ba sa zici mersi ca parintii din cealalta generatie de todleri au cumparat parchetul pe care calci tu acum.Si acum ajungem la turma,la capetele plecate pe care sabia nu le taie.Pentru ca aproape orice parinte e absolut ingrozit ca odrasla lui sa fie respinsa sau discriminata in cadrul unei comunitati.Si doar nu vrei tu,tocmai tu,sa fii considerat ala zgarcit sau sarac sau rauvoitor.Asa se ajunge si la faimoasele chete intre parinti pentru cei ce ne au in grija copiii.Chete pentru daruri de sarbatori si tot felul de ocazii.Si culmea e ca parintii au inventat chetele astea,nu cadrele didactice.Ce mi s-a parut amuzant odata a fost cand parintii au facut cheta pentru flori la sfarsit de an scolar,s-a achizitionat un enorm buchet  si  la festivitatea de premiere  nu era parinte sa nu aiba cu el un buchet de flori.Asa,ca sa fie siguri.Orice turma are un cioban,ala care strange lana oitelor cu capetele plecate,insa nu stiti ca nu orice scoala are paznic.Daca esti fericitul posesor al unui elev de scoala generala sau de liceu nu ai cum sa nu stii ca trebuie sa cotizezi semestrial pentru salariul paznicului.Bietul om nu are nici o vina,isi face datoria si chiar foarte bine.Cine nu isi face insa datoria este altcineva.O institutie de stat care ar trebui sa asigure paza si protectia copiilor din scoli.Cititi in monitorul oficial.Nu scrie nicaieri ca parintii trebuie sa asigure paza din unitatile de invatamant.Ba li se si spune la scoala bietilor parinti ca daca nu contribuie la fondul pentru paza nu vor primi fisa matricola a copilului in caz ca se va muta la alta scoala.Si daca nu se muta,i se aduna datoria pe perioada cat va invata in acea unitate.Ori,mai e o varianta,institutia isi face datoria si se aloca fonduri pentru paza, insa banii se pierd pe drum.Asta deocamdata inca nu stiu sigur.

deviza

Daca va mai zic si de manuale e prea mult? Adica sa o zic pe aia cu „ca cand eram eu copil” parintii mei nu cumparau manuale scolare?Doar caiete.Dar deja parca discutam de epoca jurasica,pentru ca ni s-a infipt adanc in creiere de multi ani ca e absolut normal ca parintii sa cumpere manuale.In putine scoli si acelea mai mult de provincie se mai dau manuale de la generatiile trecute.Adica du-te tu frumos  la librarie si ia copilului absolut tot ce are nevoie pentru scoala,ce,esti old fashioned,vrei manuale de la scoala?Vine vorba intre noi,pe mine asta nu ma deranjeaza,ca imi place tare mult ca ai mei sa aiba carti noi si imi face si placere sa le cumpar( bine,mai putin cand mai am bani doar pentru o pereche traznet de pantofi si ma trezesc ca imi cere de la scoala nu stiu ce manual de franceza special si nemaivazut,nemaiintalnit,scris de cei mai francezi dintre francezi profesori si care costa fix cat perechea de pantofi rosii care sunt la reducere numai pana la sfarsitul saptamanii).Da da,mi s-a intamplat,nu inventez.Nu am cumparat pantofii dar nu am cumparat nici manualul,hai sictir madam professeur si ma bucur ca de data aceea nu am fost singurul parinte care a refuzat manualul.A incercat si ea sa faca un bine,dar nu parintilor sau elevilor.Interesant ca ne comunica despre manualul respectiv prin intermediul invatatoarei,niciunul din parinti nu stia cum arata madam.Dar eu cred ca avea obrazul frumos pentru ca nu i-l batea nimeni.Va ziceam ca nu ma deranjeaza sa cumpar manuale.Dar sunt parinti care nu au de unde.Nu au de unde bani si de manuale si de fondul scolii si de tabla noua si de uniforma ultima moda.Pai poate unora dintre noi li se pare absurd,insa oamenii astia exista.Si este corect  ca invatamantul este obligatoriu,dar accesul la materialele necesare pentru ca unii copii sa invete este limitat.Da,stiu si am vazut copii care se bucura la o carte noua pentru ca nu prea au avut parte.Copii care se duc la scoala cu incaltamintea rupta sau cu ghiozdanul care a fost al fratelui mai mare,care nu au ce manca in pauza si cer de la alti copii,care fura stilouri sau carioci pentru ca ei nu au sau care nu participa la activitatile din „Saptamana altfel”.Spune-le parintilor acestor copii sa cumpere nu stiu ce manual de la editura FaraNoiCopilulTauNuVa TreceClasa care costa cat painea pe o luna.La ei sa se gandeasca si parintii care la sedinte voteaza pentru cel mai scump manual.Si tot parintii astia,daca au asa multi bani,sa faca o cheta lunar si pentru copiii din clasa care nu au posibilitati.Sunt convinsa ca vor fi mame care imi vor sari in cap citind acest articol.Sunt exact toapele alea pe care le vezi la sedinte ca isi flutura gentile Louis Vuitton(scris cu un singur „t”) carora le pasa doar de puiutul lor,sa ii fie bine,sa nu duca lipsa de nimic,MACAR SA INVETE EL.Luam cel mai cel manual?Luam! Cuuum,doamna invatatoare,nu aveti fondul clasei?Dar cum puteti sta asa fara fondul clasei? haideti sa il infiintam acuma,eu dau prima banii.Da,dau din tot sufletul  si pentru fondul scolii,si pentru paznic dau,dau si pentru catedra noua si daca aveti nevoie sa stiti ca sotul meu se ocupa de comercializarea de obiecte sanitare si daca vreodata vi se sparge wc-ul de acasa  vine sotul meu si vi-l inlocuieste cu drag,pe gratis.Cam asa sunt unele.Eu nu pricep de ce astea nu isi tin odrasla acasa sa ii angajeze profesori particulari.Exercitiul asta de imaginatie cu wc-ul tocmai ce mi-a adus aminte ca la gradinita unde erau fetele mele acum cativa ani ni s-a cerut la un moment dat sa strangem bani pentru vase noi de toaleta ca alea vechi sunt prea inalte pentru micuti.Da,si la scoala pentru ca  bietii copii isi tineau unul altuia usa de la toaleta,fiind clantele stricate,la un moment dat,exasperata de povestile fiica-mii cu peripetii de prin toalete, am propus chiar eu sa cumparam clante.Si asta la o scoala mare in Bucuresti,oameni buni.Asa ca atunci cand la o alta scoala am vazut ca la inceput de an li se dau copiilor ghiozdane noi noute,de calitate,gratis,am ramas ceva  mai mult decat surprinsa.Exceptii care confirma regula.Concluzia e ca invatamantul nu mai e demult de stat,doar in teorie.Vrei educatie pentru copil,platesti inclusiv aerul din sala de clasa.Personal sunt multumita unde invata copiii mei acum.O scoala buna,fara mari pretentii financiare de la parinti,li se mai dau si cateva manuale,invatatoarele au mila de buzunarele parintilor si fac tot posibilul sa ii menajeze hotarand impreuna cu parintii de la ce edituri urmeaza sa comande manuale si auxiliare,salile de clasa s-au  renovat insa nu pe banii parintilor,nu exista fondul clasei,la uniforme nu au pretentii exagerate,se cer ceva banuti doar in „Saptamana altfel” insa asta eu chiar cred ca e normal si benefic pentru copii,sunt fan „saptamana altfel”.Ce e drept,exista acei paznici pentru care se cer bani parintilor.Insa e doar un minus la atatea plusuri.Pana la urma am scapat de cumparat saltea,nu?

 

 

Reclame

Aripi să zboare

tumblr_ni28fe1mat1u5odkco1_1280Am ciudatul obicei să duc gunoiul la 12 noaptea. Din motive lesne de înțeles (nu îl las peste noapte ca să nu miroasă și să nu atragă gândaci de bucătărie de pe la vecinii mei.) Și cum duceam eu sacul așa, determinată, trecând pe palier aud niște urlete înfiorătoare venind dinspre ușa vecinei mele. Nu era o ceartă conjugală ci una mamă singură- adolescentă rebelă. Partea funny e că se certau în engleză deși mama e unguroaică și fiica româncă și știu amândouă perfect limba română. Asta mică urla din toți rărunchii „Get off my phone, get off my phone” iar maică-sa se străduia să nu urle dar o înjura printre dinți. Instant mi s-a făcut pielea de galinacee. Zic „ Doamne, oare așa o să ajung și eu cu fetele mele?” M-a speriat gândul și am început să le întorc pe toate părțile, cum să faci să nu ajungi ca propriul tău copil să te urască, fie chiar și pentru o perioadă și cum să îl faci să înțeleagă ce e bine pentru el și că de fapt tu nu îi vrei decât binele. Treaba stă așa: femeia asta s-a chinuit cu fata ei, a dat-o la școli private, a investit în creșterea și educația ei, i-a oferit tot ce putea ea mai bun și totuși ceva a lipsit. Ce anume? Lipsa de comunicare? Lipsa figurii paterne? Sau este doar perioada asta dificilă a adolescenței? Oare lucrurile revin la normal între mamă și fiică după ce trece furtuna hormonală? Sau pur și simplu sunt legături care se rup pentru tot restul vieții? Ne purtăm dur cu ei în perioada asta sau suntem îngăduitori? Le explicăm frumos chiar dacă și de o mie de ori sau îi punem la punct și aplicăm restricții și pedepse? Ești prietenul copilului tău sau un exemplu de urmat? Riști să îl transformi în dușman sau riști să o ia pe drumuri greșite? Ceea ce m-a făcut să mă zbârlesc au fost ura și durerea din vocea fetei. Revoltă aprigă amestecată cu suferință, neputință și strigătul disperat de a fi înțeleasă, de a nu fi controlată, de a fi lăsată liberă, de a se avea încredere în ea. Să spunem că greșește. Nu învață. Pleacă de acasă. Rămâne gravidă. Fumează sau bea. Înjură. Are o relație cu cineva nepotrivit. Renunță la studii. Se tatuează. Dacă nu ai educat-o până la o vârstă, în adolescență deja e prea târziu. Așa că asumă-ți, iar acum las-o să facă propriile alegeri. Dacă interzici, apare revolta, înstrăinarea, agravezi ceea ce ar trebui să domolești. Stabilește niște reguli și limite de bun simț dar las-o să greșească, să discearnă binele de rău, nu să se întrebe tot restul vieții care este diferența pentru că tu ai ferit-o de rău. Propriile experiențe, bune sau greșite, ne clădesc personalitatea și ne fac oameni. Sindromul „ Rapunzel” îl numesc eu. Ține copilul într-un turn, sus de tot, departe de lumea cu bune și rele, oferă-i tot ceea ce e mai bun, refuză-i gustul fructului oprit și cu prima ocazie va evada, își va tăia cosițele și în cel mai bun caz te va mai căuta ca sa te anunțe că vei avea un nepoțel. Pune o bază solidă de afecțiune și propriu exemplu, presară cu niscai principii morale și cu îndemn la învățătură și dă-i aripi să zboare. Puiul bine crescut se va întoarce la cuib să își revadă mama. Dacă stai cu picioarele pe aripile lui, va striga la tine: „ Get off my wings, get off my wings!”

Copii triști, lume tristă

sad-72217_960_720Cât de trist este când vezi un copil care este criticat și bombănit tot timpul, nu de către unul dintre părinți, ci de amândoi. Pe chipul lui se citește inocența, supunerea oarbă și tristețea. Îl văd destul de des și de fiecare dată mama sau tatăl ori amândoi îl bruftuluiesc iar el nu zice nimic. De frică, de rușine. Grăbit de părinți mai tot timpul, certat că a uitat un lucru sau că are nevoie de ceva. Copilul pare că se simte vinovat și dacă respiră. El nu are nici o vină că ai lui sunt stresați, grăbiți, că au neajunsuri. Îmi doresc din tot sufletul ca undeva, în evoluția lui, să realizeze unde greșesc ai lui și să nu devină ca ei. Să nu ia asupra lui toate frustrările și bădărănia părinților și să își salveze sufletul. Cum să îți crești copilul inducându-i în permanență sentimentul de vină? Cum să îl trimiți în viață după ce i-ai farâmat toată încrederea în el? Cum să lași ochi de copil privind atât de des în jos? Degeaba îl îmbraci, hrănești și îl trimiți la școală dacă nu ai grijă de sufletul lui. De ce ți-ai face copilul să se simtă o corvoadă? De ce ai trata pe alții mai bine decât pe copilul tău? Cât de needucat și insensibil să fii? De ce l-ai mai adus pe lume? Cum îi arăți că îl iubești? Îi arăți? De ce nimeni nu le spune nimic părinților? De ce lăsăm copiii să fie tratați în felul acesta? Opusul acestui comportament este proslăvirea propriului copil, punerea lui pe un piedestal și indulgența exagerată. Mulți procedează așa, fiind extrem de permisivi și enervant de atenți și servili cu copiii lor. Părinții din prima categorie ar trebui închiși într-o încăpere împreună cu cei din a doua categorie. Ar ieși, după ce s-au jumulit bine, exact ceea ce trebuie. Un experiment care merită încercat.

Tu ai plesni copilul cuiva?

13571303
Lumea este o junglă și nu mă învăț minte niciodată. Lumea din mall la fel. Credeam că mai există bun simț și educație măcar în niște limite impuse dacă nu de societate, măcar de moralitate. Ntz. Aici mă tot întreb ca proasta cine a fost de vină. Eu, că am pierdut un minut copilul din supraveghere sau tâmpita care l-a plesnit peste față fără nici o remușcare. Probabil că eu ar trebui de fapt să îl țin permanent de mână ca să nu se aleagă cu lovituri sau traume psihice. Despre ce este vorba? Să vă spun că Edy al meu care are 5 anișori are un obicei. Îi plac copiii mai mici sau de o vârstă cu el. Se duce și îi îmbrățișează sau îi mângâie pe cap. Așa e el, mai iubăreț, mai sociabil. S-a întâmplat ca fiind în mall să fiu atentă la alegerea unui cadou pentru cineva drag. Eu, sora lui Edy și vânzatoarea eram concentrate asupra acelui cadouaș. Edy făcea curse în spatele nostru, la un moment dat vine plângând că l-a certat o doamnă și mi-o arată, eu strig după cucoana înfofolită într-o blană imensă, care deja grăbea pașii, întrebând-o ce s-a întâmplat, aia reclamă din fugă că Edy i-a tras nepoata de păr. Edy plângea în hohote că a mângâiat-o pe fetiță pe cap. Jur pe ce vreți voi că Edy niciodată nu a lovit sau tras de păr vreun copil. E prea blând și fraier când vine vorba de alți copii, mai ales de cei mai mici decât el. Cucoana deja ieșise din mall și Edy îmi spune printre lacrimi că doamna l-a plesnit peste obraz. Se și vedea de altfel, era roșu. Nu se mai oprea din plâns. Vânzatoarea nu mai știa cum să îl îmbuneze,a găsit niște Skittles și îl ademenea dar lui numai de bomboane nu îi ardea. Era efectiv șocat că un străin l-a lovit. Că cineva poate lovi un copil. Eu, șocată și eu și deja plină de ciudă că nu mai am de unde să o iau pe Cruella să o tăvălesc cu tot cu blană până uită cum o cheamă. Pesemne răsfățata lu’ bunica reclamase că o atinsese băiețelul iar bunica, prea preocupată să se uite după cristale Swarovski sau după ce morții ei s-o fi uitat, a tras concluzia că Edy i-a tras ploada de păr. Și pac, plesnit copil de 5 ani, în spatele mamei care îl scăpase din vedere. Copilul meu și-a învățat lecția, să nu se mai îndepărteze nici doi pași de mine. Eu mi-am învățat lecția, să țin copilul aproape, departe de animale împăiate. Jegoasa pune liniștită capul pe pernă că și-a apărat eroic și victorios odrasla. Morala: nu mergeți la zoo, ci în mall. Acolo găsiți o varietate mult mai mare de specii și mult mai agresive. Mâine este ziua mea. Nu ies din casă, sau dacă ies, în nici un caz în mall. Mă gândeam să mergem la zoo să vadă și copilul meu cum ar trebui de fapt să se comporte animalele.

Diplome și medalii pentru toată lumea. Fără număr.

162a69a46f64afa61eb38432877efd61

Anul acesta, ca și în ceilalți ani, la clasele I-IV din școala unde invață copiii mei s-a adresat următoarea întrebare: ce facem anul ăsta? Pentru ce dăm bani: pentru diplomă, diplomă și medalie sau pentru diplomă, medalie și carte? Sună bine? Viitorul, desigur. Fii-mea care e într-a treia mi-a servit imediat părerea ei. Ea nu vrea niciuna din toate astea pentru că nu este normal să fie pe bani ci pe meritele fiecărui copil și că…unde mai e farmecul?  Și are dreptate. Să nu mai zic ce învățăminte trag elevii din practica asta. Dacă acum se dau pe bani, chiar daca ai rezultate mai puțin satisfăcătoare, păi și în viitor pot obține la fel diplome, medalii, merite. Și totuși toți părinții au votat pentru varianta „cu de toate”. Ca shaorma. Să nu lipsească nimic, să nu sufere copilul, să nu se simtă discriminat. Atâtea generații de copii au crescut fără diplome la fiecare pas și medalii la fiecare reușită. Atâtea generații au înghițit în sec când nu au primit premii sau mențiuni și apoi dacă au avut voință au tras tare ca să le obțină, iar dacă nu le-a păsat prea tare au știut ulterior la ce să se aștepte și ca urmare nu au venit la premiere, ori pur și simplu au trecut pe acolo ca să își salute colegii și profesorii.Nu au venit să ceară medalie când au știut bine care le sunt meritele. Nu s-au dat cu fundul de pământ că nu au primit diplomă. Acum recompensăm copiii și pentru faptul că trec strada. Acum ne supărăm dacă ne este criticat copilul la școală. Cadrele didactice trebuie sa umble cu două straturi de mănuși ca să nu supere nici pe copil nici pe părinți. Părinții sunt „drăguți” și „atenți” cu doamna în speranța că doamna va fi și ea la fel cu copilul. Desigur, asta era și înainte însă parcă nu atât de evident și de „pe față”. Am o bănuială că se practică sistemul ăsta și în clasele mai mari. Unii ar spune ca sunt mici și macar acum în primii ani de școală să fie ei fericiți. Că sunt prea mici ca să  înțeleagă ierarhizarea. Greșit. Copiii înțeleg ierarhizarea încă de la grădiniță. Și obișnuindu-se cu recunoașterea meritelor cu mare fast la final de an școlar  vor considera că li se face o nedreptate când nu vor mai primi automat diplome și medalii. Vor aștepta ca și oamenii și viața să îi trateze aidoma. Să aștepte mereu recompense și laude. Încurajăm spiritul competitiv și obținerea de performanțe „pe bune” sau ne educăm copiii să creadă că li se cuvine totul și că dacă nu au succes îl pot mima și cumpăra?  Scoatem bani din buzunar si pentru ” Săptămâna Altfel”, și pentru 1 iunie, 8 martie, sărbători de iarnă și pentru deschiderea anului școlar și pentru încheierea anului școlar? Scoatem! Ca să fie bine. Ca să nu se supere nimeni. Elevii merituoși nu primesc de la Minister nici măcar o carte la sfârșit de an școlar. Ce sa mai vorbim de o diplomă. Sistemul educațional e la pământ însă noi ne cramponăm de diplome și medalii. Care oricum ajung să zacă pe fundul vreunei cutii iar peste ceva timp la gunoi. Iar copiii noștri cu ce rămân? Nu cu medaliile sau diplomele ci cu ce cunoștințe au acumulat (sau nu) și mulți dintre ei cu impresia că în viață suntem premiați și felicitați indiferent de ceea ce facem, chiar și pentru eforturile mici sau pentru intenții. Cu fast, premiem și serbăm acum chiar și  mediocritatea, aplaudând tot ce poate fi cumpărat cu bani și neglijând adevăratele valori pe care micuții trebuie să și le însușească. Pentru că e mai simplu așa și pentru că  „așa face toată lumea”. S-au grăbit să scoată din sistem acordarea de coronițe. Păcat. Alea erau mai frumoase și decât diplomele și decât medaliile. Mie mi-ar plăcea să îi vad pe toți cu coronițe de flori. Din motiv de vacanță, vară și copilărie. Dacă tot e să se bucure, astea să fie motivele. Nu niște hârtii cu numele lor și niște bucăți de metal strălucitoare.

Din seria „Asistente medicale penibile”

Ieri am avut treaba la medic. Am luat-o pe Clara cu mine. Nu am mai fost la el, nu ne știam nici cu el, nici cu asistenta. La recepție am plătit pentru consultație cu 60 de lei mai mult decât suma ce ni se comunicase la telefon, pe motiv că s-au schimbat tarifele și colega de la telefon era nouă și nu știa. După ce am așteptat o oră și ceva pentru că asistenta uitase să ne ceara bonul de ordine, intrăm la domnul doctor eu încercând să mimez jovialitatea, Clara sictirită vizibil dar politicoasă. Consultația a durat vreo 5 minute, dl. doctor s-a dus în camera de tratamente unde îl aștepta o pacientă, eu și Clara am rămas cu doamna asistentă ca să facem schimb de date de contact și să stabilim următorii pași. Clara avea pe chip entuziasmul unei mâțe căreia i se taie gheruțele. Asistenta, pe care o apreciez sincer că nu și-a ales profesia de actriță ( în care ar fi eșuat lamentabil) o întreabă pe mâța mea: ” Șiii, te duce mami după asta în mall să mâncați?” Clara o privește impasibilă și îi răspunde scurt și amabil că nu. Nemulțumită de faptul că încercarea ei de a fi drăguță și de a face conversație de umplutură nu ne-a dat pe spate nici pe mine și evident nici pe fii-mea, asistenta își mai încearcă o dată norocul: ” Eeeeei, dar lasă că ieșiți mâine….sigur mâine ieșiți în mall, pentru că e sâmbătă și mami te scoate în oraș de obicei, nu?” Aici am rămas cam siderată și eram la un foarte mic pas de a-i sugera asistentei drăguțe să își închidă gura și să facă planuri pentru propria ei familie, nu pentru a mea. Clara, naturală, cu o mimică care spunea exact „mi se fâlfâie, vreau să scap naibii odată de aici” și în același timp ” nu te plac, ești falsă” și-a plimbat ochișorii prin cameră fără să răspundă și să îi satisfacă asistentei curiozitatea. Game over pentru asistentă care cred că a înțeles. Că fii-mea nu e copilul să zâmbească unei persoane pe care nu o simte autentică, că nu o încântă dulcegăriile care se spun de obicei copiilor drăguți și că prețul plătit plus consultația de doar 5 minute plus timpul de așteptare ar fi necesitat o asistentă care măcar să știe să joace teatru cum trebuie.