Când devii mamă

Mother with daughter playing in a autumn field

Când devii mamă, pierzi liniștea nopților și a zilelor, dar câștigi gângurit și zâmbet de copil și primul „MAMA”;

Când devii mamă, pierzi silueta dar câștigi brațe mici în jurul gâtului și sărutări dulci ca mierea;

Când devii mamă, pierzi ore de somn, dar câștigi ore de dragoste pură;

Când devii mamă, pierzi viața fără griji, dar câștigi momente de bucurie deplină;

Când devii mamă, pierzi timpul pe care ți-l ofereai numai ție, dar câștigi amintiri prețioase cu copilul tău;

Când devii mamă, uneori te pierzi pe tine, dar ajungi să câștigi o inimă care bate pentru doi;

Când devii mamă, pierzi tenul perfect, fără cearcăne și riduri, băile lungi și relaxante, ținutele elegante și tocurile, curățenia perfectă din casă, distracțiile și ieșitul in oraș cu prietenii, dar câștigi un suflețel care te ține strâns de mână și îți spune sincer: „Te iubesc, mami!”;

Când devii mamă, pierzi libertatea de mișcare și de a-ți organiza timpul exact așa cum vrei, dar câștigi o minune cu ochi mari și curioși, cu care te mândrești și care îți face inima să crească la fiecare reușită, oricât de mică ar fi ea;

Când devii mamă, poți pierde prieteni sau chiar pe cel căruia i-ai spus „DA”, însă câștigi o ființă care te va iubi necondiționat pentru tot restul vieții tale și pe care o vei iubi cum nu ai mai iubit vreodată pe nimeni.
Sursa foto: People photo created by prostooleh – www.freepik.com

Cum intră în școală, așa și în viață

Back to School What New

Am intrat și eu recent în rândul părinților panicați de începerea noului an școlar și am plecat să caut pentru Edy ghiozdan. Primul lui ghiozdănel de școlar. La raionul respectiv erau câțiva părinți în aceeași situație, cu ochii încrucișați pe modele, dimensiuni și prețuri. Ghiozdane mai simple, mai cu sclipici, mai de brand, mai de fițe, știți și voi. După ceva timp aleg și eu unul, cu Spiderman, de dimensiuni potrivite pentru micul meu școlar, la un preț mediu. Nu de alta dar mai am încă două școlărițe pentru care e nevoie de alte cheltuieli, noroc că anul ăsta încă le mai sunt bune ghiozdanele de anul trecut. Când crești singură 3 copii, mergi pe varianta „ecofriendly” la orice. Adică economică. Ajung acasă cu ghiozdanul, i-l înmânez proprietarului de drept care era ocupat să caute în pungă să vadă ce i-am adus bun. Reacție la ghiozdan zero, el era preocupat să lopăteze la budinca de ciocolată pe care a pescuit-o rapid din sacoșă . Termină budinca și pe un ton calm îmi spune: ” Mulțumesc pentru ghiozdan, îmi place, este frumos”. Opaaa, ăsta da copil calculat. Și complet dezinteresat de chestii materiale și fițe. Plus recunoscător și cu bun simț. Ce vreau de fapt să subliniez: copiii au nevoie de puțin pentru a fi fericiți. Pun pariu că ați mai citit chestia asta. Dar totuși încă mai există părinți care chiar dacă fac un sacrificiu financiar, preferă să aleagă ce e mai nou în materie de fashion, ce e mai scump și mai brand-uit, să nu care cumva să se facă de râs copilul la școală sau să fie altul mai cu moț decât el. Și uite așa la începerea școlii asistăm la o întreagă defilare de podium cu părinții mândri de copii și copiii, unii mândri de ținutele și accesoriile lor, alții nepăsători care aruncă cât colo cu ghiozdanul sau lovesc cu pantofii cei noi în bolovani. Cunosc părinți care se mândresc cu faptul că au spart zeci de milioane în mall pentru copiii lor. Cu banii lui, omul face ce vrea. Păcat că strică mentalități și generații. Cunosc copii care nu mai sunt copii ci imitații triste ale adulților, purtând parfumuri scumpe, haine de top și o atitudine de vampă sau de mafiot. Care au fost încurajați să pară, nu să fie, să sfideze în loc să studieze, să cheltuiască, în loc să câștige. Suflete stricate de către adulți frustrați, suflete înnegrite de fumuri dar poleite cu aur. Când te uiți la un om, te uiți în ochii lui sau la pantofii lui? Când te uiți la un copil, te uiți la ce ghiozdan sau la ce BMW i-au luat mami și tati sau la cum se poartă și ce știe să facă? E alegerea ta dacă judeci o persoană după aparențe. Dar nu te mira dacă vei avea ulterior surprize. E alegerea ta dacă îți educi copilul să se bucure la un răsărit de soare sau la o jachetă Gucci. E alegerea ta dacă îți petreci timpul cu copilul în parc, jucându-te cu el sau îl plimbi numai prin mall-uri. Să nu te mire apoi ce fel de valori și-a creat și spre ce năzuiește. Când îl duci de mânuță în prima zi de scoală, gândește-te dacă vrei să crești un înfumurat plin de ifose sau un copil interesat de esență, nu de aparență. Oferă-i tot ce poți, dar nu pentru a demonstra altora ceva, ci spre binele lui. Cum îi arăți tu lumea, o va vedea și el. Cum îi arată alții, învață-l să discearnă. Cum intră în școală, așa și în viață. Cu bun gust și bun simț.

Timpul liber al mamelor singure

Mother's and a child handsCică s-ar fi făcut un studiu (că nu știam dacă să râd sau să mă enervez când am auzit la radio) și s-a ajuns la concluzia că mamele singure au mai mult timp  decât mamele căsătorite și că se odihnesc mai mult. Genial. Asta cu odihna o cred (odihna de noapte,da?), că nu mai are lângă ea sforăitorul de rigoare. Dar asta cu timpul liber, say whaaat? Aaa, da, timp liber să gătească,să șmotruiască, să facă teme cu ăia mici și să golească rafturile supermarketurilor. Explicația lor? Mamele căsătorite se simt presate social să presteze mai multe treburi casnice. Flash news! Mamele singure ( cele asumate) sunt nevoite să le facă singure pe toate, nu e nevoie de nici o presiune exterioară, copiii ăia trebuie să mănânce, să fie curați și să nu se împiedice de gunoaie prin casă. Mamele singure nu au pe cine trimite la ședințele cu părinții sau în parc cu ăia mici, nu au pe cineva să le ajute cu cumpărăturile sau cu reparațiile prin casă, nu au înlocuitor care să citească povestea de noapte bună sau să îi facă baie celui mic, dacă se îmbolnăvește copilul ghici cine stă cu el acasă sau în spital, dacă fetița are cursuri de dans sau băiatul meci, mami trebuie să fie acolo. La stomatolog, la pediatru, la oftalmolog, frizer. Orice activitate extrașcolară are copilul, mama trebuie să fie acolo, să îl încurajeze și susțină.  Mama singură trebuie să aibă un loc de muncă, unele mame au și două iar în timpul „liber” fac ciorbe, tocănițe și spală rufe. Trebuie să îi organizeze singură aniversările, să meargă singură cu copilul/copiii în vacanțe. Și ăla cică e timp liber. Când are și ea bani și timp într-un final să meargă să își cumpere o pereche de adidași se întâmplă cam așa:  unul din copii sigur începe să se smiorcăie că vrea să meargă și el iar în secunda în care mami face primul pas în magazin, fericită ca și cum ar fi intrat în El Dorado, copilul începe să se plângă că el nu suportă magazinele de genul, că îl dor picioarele, că îi  este sete, vrea pizza sau face pipi. Ne-am lămurit cu timpul liber al mamelor singure? Haide că am cam mult timp liber, pierd vremea pe facebook, mă duc să îmi caut un soț că așa nu se mai poate. #noimamelenorocoase #asteasingurecuc

Aripi să zboare

tumblr_ni28fe1mat1u5odkco1_1280Am ciudatul obicei să duc gunoiul la 12 noaptea. Din motive lesne de înțeles (nu îl las peste noapte ca să nu miroasă și să nu atragă gândaci de bucătărie de pe la vecinii mei.) Și cum duceam eu sacul așa, determinată, trecând pe palier aud niște urlete înfiorătoare venind dinspre ușa vecinei mele. Nu era o ceartă conjugală ci una mamă singură- adolescentă rebelă. Partea funny e că se certau în engleză deși mama e unguroaică și fiica româncă și știu amândouă perfect limba română. Asta mică urla din toți rărunchii „Get off my phone, get off my phone” iar maică-sa se străduia să nu urle dar o înjura printre dinți. Instant mi s-a făcut pielea de galinacee. Zic „ Doamne, oare așa o să ajung și eu cu fetele mele?” M-a speriat gândul și am început să le întorc pe toate părțile, cum să faci să nu ajungi ca propriul tău copil să te urască, fie chiar și pentru o perioadă și cum să îl faci să înțeleagă ce e bine pentru el și că de fapt tu nu îi vrei decât binele. Treaba stă așa: femeia asta s-a chinuit cu fata ei, a dat-o la școli private, a investit în creșterea și educația ei, i-a oferit tot ce putea ea mai bun și totuși ceva a lipsit. Ce anume? Lipsa de comunicare? Lipsa figurii paterne? Sau este doar perioada asta dificilă a adolescenței? Oare lucrurile revin la normal între mamă și fiică după ce trece furtuna hormonală? Sau pur și simplu sunt legături care se rup pentru tot restul vieții? Ne purtăm dur cu ei în perioada asta sau suntem îngăduitori? Le explicăm frumos chiar dacă și de o mie de ori sau îi punem la punct și aplicăm restricții și pedepse? Ești prietenul copilului tău sau un exemplu de urmat? Riști să îl transformi în dușman sau riști să o ia pe drumuri greșite? Ceea ce m-a făcut să mă zbârlesc au fost ura și durerea din vocea fetei. Revoltă aprigă amestecată cu suferință, neputință și strigătul disperat de a fi înțeleasă, de a nu fi controlată, de a fi lăsată liberă, de a se avea încredere în ea. Să spunem că greșește. Nu învață. Pleacă de acasă. Rămâne gravidă. Fumează sau bea. Înjură. Are o relație cu cineva nepotrivit. Renunță la studii. Se tatuează. Dacă nu ai educat-o până la o vârstă, în adolescență deja e prea târziu. Așa că asumă-ți, iar acum las-o să facă propriile alegeri. Dacă interzici, apare revolta, înstrăinarea, agravezi ceea ce ar trebui să domolești. Stabilește niște reguli și limite de bun simț dar las-o să greșească, să discearnă binele de rău, nu să se întrebe tot restul vieții care este diferența pentru că tu ai ferit-o de rău. Propriile experiențe, bune sau greșite, ne clădesc personalitatea și ne fac oameni. Sindromul „ Rapunzel” îl numesc eu. Ține copilul într-un turn, sus de tot, departe de lumea cu bune și rele, oferă-i tot ceea ce e mai bun, refuză-i gustul fructului oprit și cu prima ocazie va evada, își va tăia cosițele și în cel mai bun caz te va mai căuta ca sa te anunțe că vei avea un nepoțel. Pune o bază solidă de afecțiune și propriu exemplu, presară cu niscai principii morale și cu îndemn la învățătură și dă-i aripi să zboare. Puiul bine crescut se va întoarce la cuib să își revadă mama. Dacă stai cu picioarele pe aripile lui, va striga la tine: „ Get off my wings, get off my wings!”

Copii triști, lume tristă

sad-72217_960_720Cât de trist este când vezi un copil care este criticat și bombănit tot timpul, nu de către unul dintre părinți, ci de amândoi. Pe chipul lui se citește inocența, supunerea oarbă și tristețea. Îl văd destul de des și de fiecare dată mama sau tatăl ori amândoi îl bruftuluiesc iar el nu zice nimic. De frică, de rușine. Grăbit de părinți mai tot timpul, certat că a uitat un lucru sau că are nevoie de ceva. Copilul pare că se simte vinovat și dacă respiră. El nu are nici o vină că ai lui sunt stresați, grăbiți, că au neajunsuri. Îmi doresc din tot sufletul ca undeva, în evoluția lui, să realizeze unde greșesc ai lui și să nu devină ca ei. Să nu ia asupra lui toate frustrările și bădărănia părinților și să își salveze sufletul. Cum să îți crești copilul inducându-i în permanență sentimentul de vină? Cum să îl trimiți în viață după ce i-ai farâmat toată încrederea în el? Cum să lași ochi de copil privind atât de des în jos? Degeaba îl îmbraci, hrănești și îl trimiți la școală dacă nu ai grijă de sufletul lui. De ce ți-ai face copilul să se simtă o corvoadă? De ce ai trata pe alții mai bine decât pe copilul tău? Cât de needucat și insensibil să fii? De ce l-ai mai adus pe lume? Cum îi arăți că îl iubești? Îi arăți? De ce nimeni nu le spune nimic părinților? De ce lăsăm copiii să fie tratați în felul acesta? Opusul acestui comportament este proslăvirea propriului copil, punerea lui pe un piedestal și indulgența exagerată. Mulți procedează așa, fiind extrem de permisivi și enervant de atenți și servili cu copiii lor. Părinții din prima categorie ar trebui închiși într-o încăpere împreună cu cei din a doua categorie. Ar ieși, după ce s-au jumulit bine, exact ceea ce trebuie. Un experiment care merită încercat.