Libertate are destula!

copil-in-inchisoare

Astazi cu greu m-am abtinut sa nu intervin intr-o discutie.Intre o bunica simpatica la prima vedere si nepotica ei de vreo 4 anisori,in sala de asteptare a cabinetului de medicina de familie.Fetita vroia doar sa fie lasata in pace, insa bunica o tot forta sa se prezinte unui nene care privea impasibil,sprijinit de spatarul scaunului si cu burta la inaintare.”Hai,spune cum te cheama! Te roaga bunica! Cum ai invatat tu la gradi sa spui numele? Ia zi…”.Fetita ignora voit privirile bunicii si ale lui nenea.Se vedea clar ca nu are chef sa se prezinte la comanda bunica-sii.Bunica insista: “Daca nu zici, te spun lu’doamna educatoare si nu o sa te mai primeasca la gradi”.Bunica nu s-a lasat pana fetita nu a spus si nume si cele doua prenume,cu chiu cu vai,de parca ar fi luat o gura de medicament amar.Asa imi venea sa o pun pe bunica sa se prezinte si ea frumos cu nume si prenume in fata lui nenea…Dar na…nu e copilul meu,nu intervin decat in cazuri extreme (abuz,accidente).Desi si asta ar fi o forma usoara de abuz daca stai sa te gandesti.Abuz asupra spiritului liber.Bunica apoi o lasa in pace dar nu pentru mult timp.Fetita pleaca de langa ea si vine si se aseaza langa mine.Bunica sare repede: “Ai intrebat-o pe doamna daca poti sta langa ea? Sa nu o deranjezi!”.Atunci vorbeam la telefon cu cineva insa deja era prea mult asa ca am intrerupt putin discutia telefonica si i-am spus bunicai: “Dar lasati-o doamna mai libera!”.Răspunsul ei cu puternic accent comunist: “Libertate are destula!”. Copil care va creste cu capul plecat,acumuland frustrari si cerandu-si scuze ca exista.Sau la polul opus,care va incalca toate regulile,doar de dragul de a le incalca.Intrebarea ,departe de libertatea aceea prost inteleasa si fara limite,suna asa: crestem adulti cuminti cu mainile la spate sau adulti liberi si fericiti?

Anunțuri

Mami,tu de ce nu esti pompier? Sau doctor?

you.jpg La ora asta probabil ca ar trebui sa dorm.Este deja trecut de doua noaptea si totusi vreau sa ii raspund copilului meu la o intrebare.Desigur,ea doarme acum.Dar maine voi sti ce sa ii spun.Pentru ca azi nu am stiut si cred ca am raspuns gresit.Pur si simplu m-am blocat,mai ales ca deschisese discutia in taxi,de fata cu soferul.Si nu m-am gandit prea mult,nu am fost buna niciodata la dat replici rapid si eficient.Si a fost un moment usor  amuzant pentru toti si usor jenant pentru mine.Incepuse prin a ne povesti inflacarat despre colegii ei care ,fara vreo exceptie,au toti gadgeturi de ultima generatie,merg in vacante numai in strainatate,iar parintii lor au cele mai nobile si mai banoase meserii din lume.Mentionez ca discutiile astea le deschide numai in public,foarte rar acasa si incep sa cred,la modul paranoic,ca o face intentionat ca sa ma puna in situatii neplacute.Si a inceput.Si greu s-a mai oprit.Copilul meu are mereu tendinta sa se puna o treapta mai jos fata de colegii ei.Si incepe sa ne puna si pe noi o treapta mai jos fata de alte persoane.De ce crede ea ca altii sunt mai buni? Mai bogati?Mai fericiți? Sau oare asa suntem si multi dintre noi,adultii,care vad mereu iarba mai verde de cealalta parte a gardului?La mine sigur nu a vazut asta.Pentru ca eu imi iubesc iarba asa cum e ea.Si o iubesc de mor.Am incercat in trecut sentimentul de invidie de cateva ori insa l-am inabusit repede pentru ca e neplacut si urat si nu aduce nimic bun.Si l-am inlocuit cu autoanaliza.Cum simteam un pic de invidie,cum ma intrebam ce este in neregula si ce ma determina sa simt in acel fel.Iar apoi actionam in asa fel incat sa ma corectez si sa imi vad de iarba mea.Sa revenim la pompieri si doctori.Pentru fiica mea,a fi pompier sau doctor echivaleaza cu suprematia suprematiilor.Desigur,ce poate fi mai nobil decat sa salvezi vieti omenesti? Insa pe ea nu asta o impresioneaza ci banii pe care crede ea ca ii aduc aceste meserii.Bani cu care poti cumpara vacante cu avionul si smartwatch-uri de ultima generatie si jucarii scumpe.Si ea mai crede ca toate astea aduc fericirea.Undeva cred ca am gresit.Eu,ca parinte.Desigur ca toti gresim undeva in meseria asta.In meseria asta de parinte, in care poate ca nu salvam vieti,insa le punem temelia.Vietilor.Nu imi amintesc ca fata mea sa ma fi vazut in culmea fericirii pentru un telefon nou sau pentru o bijuterie scumpa ( am uitat sa zic ca e atrasa si de aur, ceva de speriat).Momentele mele de fericire au fost legate de ei,de copiii mei,de familia mea.Am fost atat de fericita cand au invins cate o boala sau cand au avut impliniri personale sau cand eu am reusit sa devin mai buna sau sa invat ceva nou.Am fost fericita cand am reusit sa avem impreuna  zile insorite chiar daca ramasesem doar noi,fara tatal lor.Am fost fericita cand ei au fost fericiti.Ea ar fi trebuit sa vada toate astea si poate ca le-a vazut insa pentru ea nu este destul,ea vrea sa fie ca ceilalti si sa aiba ce au ceilalti pentru ca…asa sunt copiii.Port destul de des discutii cu ea in care o incurajez sa fie originala,sa nu isi doreasca sa fie ca altii.Sa ocoleasca spiritul de turma si sa gandeasca cu propriul creier in loc sa copieze.Dar…asa sunt copiii,ei simt nevoia sa apartina unui grup,sa se asemene,uitand insa ca si intr-un puzzle fiecare piesa este diferita.Asa suntem si noi astia mai mari insa noi nu spunem asta.Noi nu ne apucam in autobuz sa ii spunem soferului in gura mare ca vrem si noi o alta casa,ca a vecinului, sau o masina noua,ca a sefului, sau o vacanta exotica.Unii dintre noi poate ca le dorim si muncim ca sa le avem într-o buna zi,altii dintre noi nici nu indraznim sa visam la ele in timp ce altii au renuntat demult sa mai viseze si asta este cel mai trist.Copiii trebuie sa invete sa iti tina visele vii.Iar apoi sa inceapa sa si le urmeze.Si apoi sa obtina ceea ce isi doresc.Insa niciodata sa nu invidieze,pentru ca este atat de gresit si de inutil incat regretele pot deveni mai mari decat esecul in sine.Acum stiu unde am gresit.Si maine voi sti ce sa ii raspund copilului meu.Am sa ii repet de fapt ceea ce i-am spus si astazi,in taxi.”Ce ar fi sa devii tu cand vei creste mare,pompier sau doctor,astfel incat copilul tau sa fie mandru de tine?”

Cam tot ce trebuie sa stie un parinte despre jucarii

20160921_113646

Ca tot vine luna cadourilor si lumea va invada raioanele cu jucarii,sa vorbim putin despre ele.Jucariile.Poate vei invata din greselile unei mame care s-a desteptat abia dupa ce a cheltuit sume imense pe jucarii si care la ora 11 seara inca mai strange de prin casa cuburi,masinute si papusi.Care gaseste inclusiv in sertarul de lenjerie piese minuscule de la tot felul de seturi de constructie si nu e zi sau noapte sa nu calce pe cate un tractoras sau o piesa lego.

Pentru ca oferta este foarte mare si variata,copiii le vor pe toate daca se poate si mai cu seama tot ce vad in reclamele de la televizor.Si dragele de reclame ne abuzeaza psihic copiii cu tot felul de noutati care costa de obicei de zece ori mai mult decat valoreaza.Cumparam mai mult de fapt reclama,eticheta si ambalajul.Apoi copiii isi abuzeaza psihic parintii pana ce acestia cedeaza si le cumpara smart-watch-ul dorit sau ultima fita de bebelus care face tot ce face un bebelus adevarat ori lansatoare de discuri spatiale cu lumini si sunete,etc…parintii stiu despre ce vorbesc.Au apus vremurile cand copiii se bucurau la o prastie din lemn sau la o papusa din carpe.Si odata cu prastiile si papusile simple s-a dus si din creativitatea si imaginatia copilului.Acum incurajam creativitatea si imaginatia cu lego si lasam buna parte din timpul alocat distractiei sa fie luat de gadget-uri.Desi avem atatea optiuni in prezent,abundenta aceasta de fapt a rapit cumva  romantismul,farmecul si aventura specifice copilariei clasice.Ce crede copilul tau despre jucarii?

1.Niciodata nu are destule

2.Desi unele par la fel cu cele pe care deja le are,pentru el sunt diferite si trebuie achizitionate de urgenta.

3.Cele mai scumpe sunt cele mai cool si cele mai distractive

4.Tot ce apare la televizor in materie de jucarii este sfant

5.Jucariile altor copii intotdeauna sunt mai interesante chiar daca e vorba de niste dopuri de plastic.

6.Fiecare jucarie noua trebuie inaugurata prin testarea rezistentei la: apa din cada,presiunea greutatii copilului,aruncarea de la inaltime,lovirea repetata cu alte obiecte contondente,muscaturi de bebelus,spalatul in masina de spalat rufe.Care trece toate testele desi ramasa cu sechele va fi pastrata cu incapatanare ani buni de zile.

7.Fiecare jucarie are povestea ei iar daca are o mie si una de jucarii,el va sti povestea fiecareia.

8.Nu se joaca cu mai mult de jumatate din ele insa incepe sa planga daca vrei sa le donezi altor copii.Bine,aici se aseamana mult cu comportamentul femeilor in privinta hainelor asa ca trebuie sa fim ingaduitori.

9.Nu este o problema daca se termina bateriile,mami sigur are pile la fabrica de baterii.

10.Valoarea unei jucarii creste direct proportional cu dorinta fratiorului sau surorii de a se juca cu ea.

Ce crezi tu despre jucarii? Are prea multe,nu mai poti sa le faci fata,iti ocupa mult timp curatarea lor,strangerea si ordonarea lor.Uneori mergand prin casa te simti ca la o cursa cu obstacole.Pe langa faptul ca aveti multe,cei din jur le ofera la diferite ocazii tot jucarii.Sunt dragute,uneori iti face mare placere sa le cumperi stiind ce bucurie aduc dar majoritatea sfarsesc incomplete,dezasamblate,aruncate pe te miri cine stie unde.Cele de plus aduna o gramada de praf,piesele lego sunt teroriste,surprizele Kinder nimeresc pe sub dulapuri,paturi,masinutele sunt peste tot,s.a.m.d.Ai crede ca daca au mai multe jucarii certurile intre ei,pe seama jucariilor,vor fi mai putine.Fals.Vor fi si mai multe.

Ce am eu de gand sa fac in preajma sarbatorilor de iarna si va sfatuiesc si pe voi care aveti copii: donati o parte din jucarii unor copii care au nevoie de ele.Dar intreaba-l si pe cel mic daca e de acord,la fiecare jucarie.Si povesteste-i cum alti copii se vor bucura foarte mult.Copiii nu sunt fiinte foarte altruiste insa le putem insufla asta prin puterea povestilor.Daca sunt mai mari,citeste-le din Edmondo de Amicis (Cuore – Inima de copil).Daca sunt mai mici,prin carti cu ilustratii despre generozitate sau inventeaza tu  mici povestioare despre cat de bine te simti cand oferi bucurie celor din jur.Incurajeaza copilul  sa citeasca Tom Sawyer, Aventurile lui Huckleberry Finn,romanele lui Jules Verne.Mai multe sugestii gasesti aici: 100 de carti pentru copii.Sa vezi cate idei o sa le vina apoi!Incurajeaza plimbarile in natura si incearca sa faci din ele cate o aventura cat mai palpitanta.Chiar si o iesire la padure sau in parc poate fi transformata intr-o mica peripetie! Ceea ce il face cel mai fericit pe micutul meu de 3 ani este sa il alerg prin casa,sa ne gadilam,sa gatim impreuna,sa imit tot felul de voci,sa ii inventez povesti cu Capsunica,un personaj buclucas inventat de noi doi.Rade in hohote si atunci il vad cu adevarat fericit,nu cand isi face de treaba cu jucariile.Lasa-l  in curte sau in spatele blocului la joaca.Cand eram mica ma jucam cu copiii de-a piata,ieseam fara nici o jucarie afara si ne distram de minune,rupeam buruieni si le vindeam intre noi,pe post de patrunjel si ceapa,pe bani din frunze.Copiii sunt inventivi atunci cand se plictisesc sau nu au jucarii la indemana.Cand eu eram copil ne jucam de-a scoala,de-a salonul de infrumusetare,de-a baba oarba si nu aveam nevoie de vreo jucarie pentru asta.Sigur ca daca vei pune un copil invatat cu tableta,lego city,jucarii minecraft si puzzle-uri sa se joace cu bete,pietre si nisip,nu vei avea parte decat de niste priviri contrariate,nelamurite si inlacrimate.Asa ca de mic nu iti invata copilul cu prea multa tehnologie in materie de jucarii,este greu,pentru ca vede la televizor,vede si la alti copii.Insa nu trebuie ca oferitul jucariilor  de ultima generatie sa devina un obicei,este si costisitor si nu ofera nici un bun exemplu.

Cand esti la cumparaturi de jucarii,pune-ti  doar doua intrebari: cumpar aceasta jucarie pentru ca este utila si durabila? sau o cumpar ca sa imi impresionez copilul pentru cateva minute?

Repeta-le celor mici sa nu se ataseze de obiecte si sa se multumeasca cu putine,in schimb ofera-le diverse activitati sau moduri de a petrece timpul care sa ii faca fericiti.

Jucati-va clasic.Jucati impreuna,in familie,carti,sah,scrabble,monopoly,spanzuratoarea,joc de roluri,v-ati acunselea,orice joc va place si va aduce impreuna.Timp nu prea este insa merita sa sacrifici o ora din zi pentru asa ceva.

Un copil care are prea multe jucarii nu va invata sa fie organizat.Ii va fi dificil si la scoala.Am invatat aceasta lectie prea tarziu.Fiica mea cea mare,care acum este in clasa a treia, e haosul pe pamant si acum nu prea mai am ce face.Si sunt convinsa ca o parte  de vina o poarta obiceiul meu de a-i fi cumparat de-a lungul timpului prea multe jucarii.Asa ca sfatul meu este sa renunti cat mai repede la jucariile in plus,iar  pe cele ramase sa il inveti pe cel mic sa  le aseze in camera lui, fiecare la locul ei.

Un copil cu multe jucarii va invata sa ia greu decizii.Va oscila mereu.Imagineaza-ti o camera plina ochi cu jucarii si copilul care sta in prag si le priveste si nu se poate decide cu care sa se joace.Probabil ca asa va proceda si in fata unei vitrine cu prajituri dar si pe mai tarziu in fata provocarilor vietii.Nu este bine niciodata cand avem prea multe alegeri de facut.Pune toate jucariile,daca ai cum,deoparte,in saci sau in cutii,in pod sau intr-o camera la care nu are acces si periodic ofera-i doar cateva din care sa aleaga.Nu e usor dar merita incercat!

Incearca sa ii cumperi in dar consumabile: creioane,carti de colorat cu personajul preferat,play-doh ori nisip kinetic ( si aici am experimentat ceva povesti neplacute dar asta e alta poveste),dar si kit-uri si  jocuri creative care sa ocupe putin spatiu si sa le ceara un timp mai indelungat de asamblare sau de creatie.Orice banuiesti ca i-ar placea si care sa nu  inmulteasca si mai tare  gramada de jucarii.

Lasa-l sa invite acasa alti copii carora la plecare sa le ofere cate o jucarie.Lasa-l sa faca si schimburi de jucarii,este o experienta utila.

Stabileste dinainte care sunt regulile si incearca sa nu te abati de la ele.Mai ales atunci cand mergeti impreuna la cumparaturi.

Ofera prioritate jucariilor de exterior,mai ales in sezonul cald.

Gaseste o familie nevoiasa sau un orfelinat unde sa donati macar o data pe an jucariile la care cel mic este dispus sa renunte.

Invata-l sa isi stranga singurel la sfarsitul zilei daca nu toate jucariile,macar o parte din ele.Copiii invata din exemplu,ajuta-l sa le organizeze.

Roaga rudele si prietenii ca pe viitor sa le ofere jucarii mai micute si mai putine.

Tine cont de personalitatea copilului si ofera-i jucarii adecvate.

Cam asta ar fi ceea ce am experimentat eu si ceea ce te pot sfatui.Ai si alte idei?

dsc08542

dsc08502

 

 

 

 

 

Buna dimineata

black-and-white-picture-of-a-white-dove2.jpg

Buna dimineata.Cobori greoi din pat si te uiti in oglinda fara sa vrei,timp de cateva secunde.Mai mult nu ai cum pentru ca trebuie sa pregatesti pachetul celei mici pentru scoala si sa pui repede de o cafea ca sa te simti pregatita pentru o noua zi.Si pret de cateva secunde esti tu cu oglinda asta pe care trebuie sa nu uiti sa o stergi mai tarziu de amprente micute.Si ai asa un moment in care te dedublezi si nu te mai recunosti.Unde a disparut fata aceea dezinvolta,care avea libertatea sa faca ce vrea,cand vrea,care nu avea povara de adult responsabil?Parca a fost doar o poveste.Nu iti mai apartii de mult timp si nu iti mai traiesti povestea ta.Ci a lor.A celei ce urmeaza sa plece la scoala luand cu ea mangaierea si o parte din dragostea ta.A celei ce mai leneveste un pic in pat pana sa se trezeasca morocanoasa refuzand micul dejun, ca sa mai nascoceasca un nou truc de magie.A celui mai firav dintre ei care isi cere de urgenta biberonul cu lapte si piesele lego.Si INCEPE.Cobori treptele cu entuziasmul unui elev chiulangiu care merge la examen.Incerci sa accepti realitatea si sa te integrezi in peisajul bucatariei si al toamnei ploioase de dincolo de fereastra,insa acum ai vrea doar sa fii aruncata de o mana uriasa pe o campie insorita si lasata acolo,in iarba,sa mirosi pamantul si buruienile si sa iti arda soarele chipul in timp ce tu doar stai,asa,intinsa,fara sa faci nimic,fara sa vrea nimeni nimic de la tine.Iti amintesti cum erau serile de vara pe la 19 ani si cum te bucurai parca altfel de toate.Si atatia oameni au plecat si altii au venit si totul se invarte repede repede…ca rufele in masina de spalat la programul de centrifugare.Le scoti si mai bagi inca un maldar de rufe murdare.Vor iesi impecabile,ca un zbor alb de porumbei.Ti-ar placea sa fii porumbel,cu siguranta.Dar esti mama si faci curse rapide intre bucatarie,living,dormitoare si baie.Sa le fie bine si azi,sa fie curati si hraniti si sa invete ceva nou neaparat si sa se bucure bineinteles,sa se joace si sa faca galagie si sa nu le lipseasca nimic.Sa le fie bine,ca tu cu asta te hranesti acum.Ei au cerut neapărat o mama tanara si frumoasa si nu te iarta daca te neglijezi asa ca si astazi mirosi frumos si esti aranjata si nici nu mai stii daca o faci pentru tine sau pentru ei.Important e ca vin sa te imbratiseze cand simti ca e prea greu.Au un radar al lor.Oricum nu ai cum sa renunti si nici nu castigi mare lucru in toata povestea asta,nu?Dar nu vrei sa castigi ceva anume,decat vrei sa o recastigi pe fata aceea care inca nu pierduse atat de multe,care inca avea timp si care nu era niciodata obosita.Fata aceea pe care nu o durea decat cate un asfintit de soare sau cate o iubire pierduta si care zambea nu doar pe jumatate.Care isi musca buzele de emotie,nu de neputinta si de griji.Eheee,fata aia era speciala,visa tare des si frumos,cu ochii deschisi si era frumoasa si iubita.Cam egoista,ce-i drept.Ai zile de-astea in care o vrei inapoi pe fata aia.Insa de cele mai multe ori o lasi acolo unde a ramas,in amintirile cu porumbei si te bucuri de diminetile in compania celor trei suflete nascute din tine.Si totusi mai vrei ceva si poate ca nu e mult.Ca din cand in cand sa iti spuna cineva,oricine: „Continua asa,faci o treaba buna!”Si de ce nu,sa adauge :” Nu ai pierdut fericirea.Este chiar aici.”

Soarele arde si baba moare de grija altuia

oldwoman

Cand soarele arde,intr-una din putinele zile frumoase de toamna care i-au mai ramas,ce face baba in loc sa se bucure de soare?Iese in parc,se aseaza pe o banca si ii analizeaza cu ochi critic pe toti,de la mic la mare.Daca e cu alte babe se cheama ca are o zi norocoasa,daca e singura se foieste fara astampar fiindca nu are cu cine sa barfeasca.Exact peste o baba de-asta am dat astazi.Imi adusesem copiii in parc.Ala mic se juca cu o masinuta,cea mare se alerga cu niste copii  iar cea mijlocie, care este in clasa a doua,isi intalnise in parc colegul de banca,de care e un pic (mai mult) amorezata.La un moment dat baiatul da sa plece din parc,era cu alti doi baieti si Clara mea fuga dupa el si il pupa pe obraz.Eu de la distanta am vazut scena.Mai intai gestul ei mi-a provocat o usoara mirare apoi cateva zambete,privind-o cat de fericita putea sa fie.O copila blonda,frumoasa si libera sub razele soarelui de toamna.Mai libera ca oricand poate,de prejudecati,de temeri,de inhibitii.Era un moment polaroid,pacat ca nu am avut aparatul la mine sa fac pe paparazzi prin tufe.Si acu’imi strica mie zen-ul baba.Care se foia pe banca alaturata de zici ca o chinuiau hemoroizii.Se uita dupa Clara a mea cand la stanga,cand la dreapta,unde se invartea copilul acolo se invartea si capul ei.I-am ghicit imediat indignarea.Desi nu ii puteam vedea destul de bine mimica,i-am intuit opinia scandalizata: „Deh,maica,tineretul asta din ziua de azi…uite-o! O vezi? Asa educatie a primit,sa alerge dupa baieti,ce s-o alege de ea,Dumnezeu cu mila.Apai eu la varsta dumneaei umblam in fata baietilor numai cu capul in pamant si cu basmaua pe cap,iar eu numai de indrazneam sa vorbesc cu vreunul imi dadea taica o scafarlie dupa ceafa de nu imi mai trebuia in veci.Ca e dat de la al de sus ca femeia sa umble supusa in fata barbatului si  nu sa se gateasca toata ziua si sa isi uite rangul si sa umble cu farmece”.Jur ca ii puteam auzi vocea interioara.Eu ma uitam insistent dupa copil ca sa se prinda baba ca e al meu si cu siguranta s-a prins cand a venit Clara cea vesela si zambareata la mine sa imi spuna „Mami,m-am intalnit cu colegul meu in parc”.Eu o priveam insistent pe baba,baba se uita insistent la noi.Abia asteptam sa spuna ceva.Tacea malc.Eu zambeam.Clara zambea.Baba fierbea.”Hai,mami,sa mergem acasa,ca am  stat destul in parc”…ii zic luand-o de manuta care nu pentru totdeauna va ramane in mana mea.